luni, 2 mai 2011

CIORBIŢĂ DE BURTĂ SUPER GUSTOASĂ!





Şi am să vă dezvălui reţeta ciorbiţei de burtă, pe care am invăţat-o de la un bucătar.
După cum vedeţi în imagini, acestea sunt ingredientele principale.
Şi acum să enumăr ingredientele de care avem nevoie:  circa 600 grame burtă de vită prefiartă, circa 400 grame oase de vită, 1 ceapă albă, 4 morcovi mijlocii, o crăcuţă de ţelină verde, 6-7 căţei de usturoi, 200 mililitri smântână dulce sau frişcă, 3 galbenuşuri de ou, 2 ardei iuţi, oţet, sare, piper boabe, 2 cuişoare, ulei de măsline.
Cum am procedat: am pus la fiert oasele de vită cu o ceapă în care am infipt cele două cuişoare, un morcov, o bucată de ţelină, o lingură de sare de mare integrală şi nouă boabe de piper negru in 3,5 litri de apă.
Am fiert burta in apă cu sare, chiar dacă e prefiartă, eu prefer să o mai verific, şi să o curăţ de grăsime şi de eventualele pieliţe, şi să o tai fideluţă, cât de subţire, posibil.
Când e fiartă carne de pe oase şi se desprinde uşor, strecurăm supa şi adăugăm in ea burta de vită tăiată fideluţă şi fâşiile de cărniţa de vită desprinsă de pe oase. Lăsam să dea un clocot; între timp răzuim cei trei morcoviori pe răzătoarea mică, presăm cu aparatul de presat, usturoiul şi tăiem mărunt cei doi ardei iuţi ( eu am folosit ardei iute uscat). Punem la călit in 2-3 linguri de ulei de măsline aceste trei  tipuri de legume. Prima dată punem ardeiul iute să elibereze aroma, pe urmă punem usturoiul presat cu presa de usturoi şi la urmă punem morcovii răzuiţi, având grijă în permanenţă, să evităm arderea lor. Când s-au inmuiat puţin şi s-au întrepătruns aromele binişor, le adăugăm în oala cu supă, unde fierbe burta şi cărniţa. Facem un liezon intr-un castron cu cele trei gălbenuşuri de ou, frecate cu o linguriţă de sare, la care adăugăm smântâna dulce şi vreo două-trei linguri de oţet din vin alb. Amestecăm bine totul, luăm oala cu supă de pe foc, adăugăm treptat supă la liezon, cu polonicul, în aşa fel încât să temperăm liezonul la supa fierbinte, şi adăugăm totul la supă, amestecând .
 Se serveşte caldă, cu smântână şi ardei iute, asta dacă mai e cazul.
Bineînţeles, cantităţile folosite de mine se pot modifica după gustul dumneavoastră!



POFTĂ BUNĂ!!!

6 comentarii:

  1. FOARTE İNTERESANT ,FATA DE CUM FAC EU CİORBA DE BURTA (MAİ SİMPLA FARA LEGUME ) ...I-Mİ İMAGİNEZ CAT DE GUSTOASA POATE Fİ !!!
    I-Mİ PLACE TOT CE FACİ TU ANCA ,Şİ TE FELİCİT SİNCER ! MULT SUCCES IN CONTİNUARE ...pooop dulce :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc, e pentru că fac cu drag, eu mă "distrez" în bucătărie!

    RăspundețiȘtergere
  3. Supeeer Anca! Mmmmmmmmmm

    RăspundețiȘtergere
  4. Imi place cum gatesti ciorba de burta!

    RăspundețiȘtergere
  5. Buuuuna este!
    Arata intr-un mare fel...si parca a ajuns aburul de foame pana la mine.:))

    RăspundețiȘtergere
  6. este foarte gustoasă, mulţumesc de aprecieri!

    RăspundețiȘtergere